Iubito, azi m-am gândit mult la ce mi-ai dat tu

Iubito,*

Azi m-am gândit mult la ce mi-ai dat tu și ceea ce mi-ai dat tu este imens. În primul rând mi-ai dat întrebarea. Din staticul Felix de demult, staticul și poate nu lipsit de poezie și exuberanță – Felixul de demult – s-a conturat o structură mobilă, dinamică care a mai pierdut poate din exuberanță, dar a câștigat în adâncime.

Uneori, când rămân singur, sau mă duc singur pe alte tărâmuri, e de ajuns să-ți pronunț numele și racordul meu cu viul este foarte repede făcut, dar nu cu un – viu – neinteresant, placid și amorf, ci cu unul cu adevărat crescător în mișcare interioară.

Câteodată viața mi se pare o gâză mică ce mi se plimbă inconștientă pe mână sau pe picior. Atunci, aș renunța la ea suflând, sau strivind acea gâză cu o mișcare conștientă de renunțare la toate aspirațiile, și dacă n-ar fi scrisul și tu, sau tu și scrisul, ordinea este aleatorie, importanța lor fiind echivalentă, aș renunța la gâza asta care lasă în urma ei o dâră, doar o dâră mică de ceva urât mirositor, probabil…

Alteori mă gândesc la Alin și mi se face inima cât un purice de frică. De ce? Poate pentru că se va descoperi pe el însuși mai repede decât ne-am descoperit, eu sau tu, singuri sau unul cu ajutorul celuilalt și e sigur că se va descoperi că-l vom ajuta noi, chiar fără să vrem să o facă. Sper să fie fericit… Alin va fi, este o îmbinare de ligia-felix cu o structură absolut personală care nu seamănă cu niciunul din noi. El are în sânge și Dunărea, și pădurea, și dealul, dar și Parângul lui propriu și personal și mai e și pisică pe deasupra. Nu-mi prea pasă dacă ne va iubi sau nu, asta va fi problema lui personală, dar îmi pasă foarte mult ca el să fie, de la a fi. Și cred că va FI… ÎL IUBESC și mi-e așa de dor de el încât i-aș face cartofi prăjiți toată viața fără să mă mișc de lângă aragaz. E minunat că există și că suntem ai lui…”

Când ceva e unic, e unic și cam atât. Ce simți, ce crezi, ce faci la un moment dat, nu poate fi repetabil. Ratezi, sau nu, momentul de grație în care poți atinge cerul, sau îl poți lăsa să devină sticlă pisată care să-ți intre pe nări, să ți se oprească în gât, să te orbească...

*„