Era frumos ce tocmai citisem

Era frumos ce tocmai citisem, dar m-am enervat. Nu vedeam sensul acelor „caligrame” de la sfârșit. De ce m-am enervat? Pentru că simțeam pulsul acela jucăuș și deveneam suspicioasă, neîncrezătoare. Nu-mi ardea de jocuri.

Apoi, lângă Erika, am văzut cartea lui Apollinaire, o ediție de lux, care începea cu lucrarea lui Rousseau Vameșul – Apollinaire și muza sa. Era un dar de la Stavros, un vechi prieten al lui Felix. Stavros tocmai își cumpărase cartea de la un anticariat.

„Nu mi-ar fi trecut prin cap că o să pot renunța așa de ușor la cartea asta, după bucuria teribilă de a o fi găsit. Dar e o zi specială… așa că, ia-o tu și să vă poarte noroc”, asta a spus Stavros și i-a întins cartea.

Tocmai împlineam un an de la căsătoria noastră, când Felix s-a întâlnit, întâmplător, cu Stavros.

*„