Felix te iubește foarte mult, foarte mult
Felix te iubește foarte mult, foarte mult, foarte mult… Felix este cel mai fericit om de pe pământul ăsta ingrat când tu, Ligia, îl iubești, îl iubești, îl iubești…*
Felix te dorește, te dorește, te dorește cu toate dorințele lui… Felix este cel mai fericit om din universal ăsta plat când tu îl dorești, îl dorești cum numai tu poți dori…
Pentru neumblatul gând al iubirii
încremenitele pietre stavilă blândă
să fie, încununată cu iarbă de soare
fruntea să-ți fie de lin dumnezeu
plăpândele zbateri și mugetul lumii
scăldate să-ți fie în știirea de tine,
știire a muzicii ierbii și serii
cu zori adormiți printre gene
te iubesc
31 decembrie 1985”
Privind înapoi, către acel an teribil al vieții mele, am înțeles ce nu putea să-mi fie clar atunci. Că un bărbat se dăruiește numai când dăruirea femeii este deplină. Atunci când ea își conștientizează tripla ipostază. De Lilith, Eva și Theotokos. Când topește și echilibrează cele trei ipostaze în fluidul numit IUBIRE.
Lilith este cea puternică, cea distructivă. De ea toată lumea este speriată, bărbați și femei deopotrivă. Ea este cea dorită, cea căutată, cea urâtă atunci când se refuză, cea alungată cu pietre din cetate. Unii spun că e de esență divină, zeiță chiar, și a primit misiunea să-l ridice pe Adam din întunericul minții sale de maimuță.
A încercat, s-a enervat și a plecat.
Dumnezeu a vrut să o înduplece să-și ducă misiunea până la capăt, dar Lilith a refuzat. A trecut de partea revoltaților, a îngerilor căzuți. A devenit demon.
Dumnezeu a fost nevoit să o facă pe Eva din coasta lui Adam, ne lămuresc textele sfinte.
De Eva, însă, i-a fost milă și, Lilith s-a întors. Mai întâi a încercat cu „fructul cunoașterii”, dar nu i-a mers. Eva era mult prea supusă. Eva a luat mărul și i l-a dat și lui Adam, dar n-a fost în stare să înțeleagă de ce a făcut-o. Era, sau devenise, doar un lut cu care Adam putea face tot ce-i trecea lui prin minte. Supusă, necârtitoare, cea cuminte, născătoare de prunci manipulabili, ascunsă sub văluri, bătută, violată, vândută după plac și, mai ales, păcătoasa, păcătoasa supremă, vinovata!
Lilith a fost nevoită să recunoască, în fața Celui Vechi de zile, că-și ratase misiunea din vanitate, că ucisese devenirea lui Adam într-un moment de disconfort fizic, peste care ar fi putut să treacă cu o fărâmă de înțelepciune.
Și-a făcut mea culpa și l-a rugat pe Cel Vechi de zile să-i dea Evei o șansă.
„Știi, numărătoarea în genetică e din trei în trei. Știam că așa va fi” a zis Cel Vechi de Zile și l-a trimis pe Arhanghel să rezolve problema, adică să o pregătească pentru misiune pe Theotokos.
Astfel, triada feminină a fost înfăptuită.
În tăietură cotidiană, Lilith scrâșnește din dinți că și-a ratat supremația și ar vrea-o înapoi, Eva e supusă, dar plină de amărăciune și frustrare, iar Theotokos patronează falnic bisericile Fiului. Strănepoatele, nepoatele sau, după caz, fiicele lor sunt nevoite să gestioneze această complicată triadă.
De cealaltă parte, destinul lui Adam este tragic. Statuându-se Sfânta Treime acum vreo două mii de ani, el a cam rămas pe dinafară pe o planetă ostilă, înconjurat de fiii lui cei răi, ucigași și primitivi. Legătura lui cu Fiul cel Bun este ruptă. Fiul cel Bun are sorginte divină, a ridicat păcatul lumii și a adus-o la lumină pe Eva cea nouă, pe Mamă. Furia lui Adam se păstrează întreagă. Nu poate uita că a fost scos din ecuație și nu acceptă concilierea. Rămâne violent, posesiv, frustrat și arată tot timpul spre păcătoasă. Spre Lilith, spre Eva. Spre Mamă, nu. La un moment dat, părea să-și fi văzut propria realitate. Atunci când nu a avut curajul să ridice piatra ca să lovească femeia adulterină. Prin urmașii lui, el a revendicat preoția ca drept exclusiv, iar Jertfa pe care o oficiază este, totdeauna, Fiul. Și, o caută necontenit pe Lilith, cea care i-ar putea spune că totul a fost o farsă, o poveste neadevărată, plină de intrigi și de războaie inutile, de negare și ură, de frustrare, de egoism și autoanulare.
Povestea este adevărată. E trecut și prezent. Sarabanda trecutului nu poate fi anulată. A prezentului, însă, da. O simplă îmbrățișare împărtășită poate să restabilească ordinea divină, Edenul, și să îi restituie lui Adam locul ce i se cuvine.
Dar „Ea”, cea căutată, nu e Lilith, nu e Eva, nu e Theotokos, ci toate aceste trei ipostaze ale triadei feminine, dizolvate în fluviul numit IUBIRE, cel din undele căruia se reîntoarce bărbatul desăvârșit, puternic, sigur pe el, limpede, dornic să se dăruiască și să poate lumea pe umerii săi.