Ceva ca o apăsare, ca o legătură vrăjită, mă împresura

Ceva ca o apăsare, ca o legătură vrăjită, mă împresura. Și pe mine și întreaga Grădina Botanică.

Înserarea a asprit aerul serii. Era încă frig, prea frig pentru plimbări romantice. Nu voiam ca ziua să se termine atât de incert. Nu eram deloc lămurită ce vreau. Ne-am întors la cămin. Primisem de acasă 50 de lei. I-am luat și ne-am dus la Atenee Palace. M-am codit la început. Eram nepotrivit îmbrăcată, ca să nu zic prost. Felix s-a amuzat pe tema asta, mi-a confirmat că așa este, că lumea o să mă critice, dar că lui îi plac și trebuie să am curajul să intru în scenă. Să mă simt bine în pielea mea. Apoi a trecut în revistă toți clienții din bar, caracterizându-i pe fiecare în parte și făcându-le portrete pline de haz. Am râs din nou foarte mult, am șarjat din nou foarte mult.

Ne-am întors la Cotroceni. Pe parapetul de beton de la capătul podului, Felix mi-a desenat destinul lui. Dintr-un punct cu un cerc desenat împrejurul lui a coborât o linie verticală având la bază un alt punct, în care a schiţat un zero barat.

„Aici sunt eu acum, pe o culme” a precizat, în timp ce-şi rotea degetul pe circumferinţa cercului din desenul imaginar „și oricând, mi se poate întâmpla asta!” a schițat el o prăbuşire pe verticală, indicând punctul pe care-l marcase cu zero barat.

„Nu poate fi atât de grav!” mi-am grăbit eu replica, tratând problema destul de formal.

„Ba da, este.”

„Doar n-ai omorât pe cineva!”

„Nu, dar e foarte posibil s-o fac.”

„Pe cine vrei să omori?”

„Pe mine.”

„Vrei să te sinucizi?”

„Nu, dar am funia de gât şi scăunelul sub picioare. E de-ajuns să vină cineva şi să-l împingă uşor, cu cinism, şi devin o mulţime vidă.”

„Atunci nu-mi spune nimic. Nu vreau să știu!”

„Dar ţie pot și vreau să-ţi spun.”

Mărturisirea lui a venit ca un trăsnet. M-a şocat. În fond, ne cunoscusem doar cu o seară înainte. Am crezut că era un test, că se juca. Dar nu se juca. Intrase la Institutul de teatru falsificând diploma de bacalaureat a surorii lui. Fusese o joacă. Nu crezuse ca va fi admis. Acum trăia cu sabia lui Damocles deasupra capului și cu funia legată de gât. Fiecare zi era o agonie completă.

Atunci n-am înţeles pe deplin ce mi se întâmpla. N-am înţeles că Felix mă alesese deja și nu îmi mai lăsa cale de retragere.