Există o zi mai lungă decât toate celelalte

Panta abruptă pe care Felix o desenase pe balustrada de piatră a podului de la Cotroceni a devenit o grindă masivă de metal şi s-a prăbuşit dintr-o dată, zdrobind sub greutatea ei spaţiul nemărginit de la „Trei baloane”. Brusc, încăperea a devenit mică, sufocantă, apăsată de vila elegantă de deasupra ei şi am descoperit cu surpriză că avea gratii orizontale la ferestruica prin care se puteau vedea exclusiv picioarele trecătorilor, sau mai degrabă umbrele lor. Doar castanele înşirate pe aţă şi florile de colţ culese de pe Cozia, mai păreau să aibă un firicel de putere ca să urce spre văzduhul limpede şi coerent în care locuieşte, în fiecare dintre noi, Dumnezeu.

Traversasem Bucureștiul într-un tramvai hodorogit, care ne sfâşia creierele cu scrâşnelile lui. Clădirile, oamenii, cerul rânced defilau prin geamurile lui murdare. Nu ştiam exact ce urma să se întâmple şi ultima noapte trebuia să fie specială. Am ales pentru asta camera spaţioasă a unui hotel de la marginea oraşului. Felix voise să vadă câmpia. Încercam să ne facem un plan, să construim ceva care să semene cu o speranţă, cu o asigurare că lumea nu se termină cu dimineaţa ce urma să vină, dar ne dispăruseră toate cuvintele. Am făcut dragoste şi am plâns. Am plâns cu acele lacrimi care se preling în linişte, una după alta, pe o faţă împietrită de durere. În zori ne-am urcat în acelaşi tramvai hodorogit şi am dat din nou ocol oraşului.

Am hotărât să ne despărţim fără să privim înapoi. Credeam că aşa va fi mai uşor. Felix, cu un bax de ţigări „Carpaţi” sub braţ, s-a oprit să ia un taxi către necunoscut, iar eu m-am angajat voiniceşte să traversez strada, decisă să nu privesc în urmă. Eram la jumătatea drumului, când semnalul cu care mă coborâse de atâtea ori în parcul plin de trandafiri roşii de la Grozăveşti a şfichiuit aerul. S-a izbit ca un glob de cristal de zidurile Sălii Palatului, de blocul turn care rupea ritmul orizontal al pieţei și s-a spart în mii de cioburi, deodată cu fereastra Palatului Regal în care se oglindise mâna lui Felix, arcuită într-un zbor frânt.