Dar să revenim la WOW
Dar să revenim la WOW, a reluat Geo.* Mă lăsasem de fumat de vreun an. Voiam să fumez din nou. Nu știu de ce. Și am făcut un pact cu mine însămi. Mă apuc de fumat, dar mă las de WOW. Știam că mă afectează social și psihologic. Avusesem o depresie. Poate a fost din lipsa fumatului, poate a fost de la prezența WOW-ului, poate a fost de la locul de muncă în care mă simțeam teribil de inutilă. Luam tratament antidepresiv. Mi-am zis: «Nu sunt nebuna!» și am încetat să-l mai iau. Mi-am făcut un rezumat cu ce vreau să fac. Mi-am dat seama că fumatul era o parte din mine, deși nu mai simțeam nevoia conștientă să fumez. Mi-am dat seama că trebuie să îmi schimb locul de muncă, dar că asta cere niște sacrificii, care nu prea se mai împăcau cu WOW-ul. M-am hotărât să mă tratez singură împotriva depresiei, care ajunsese deja la un nivel mediu. Zis și făcut. M-am lăsat de WOW, m-am apucat din nou de fumat și de învățat pentru diverse chestii pe care le lăsasem în standby, și pe care, drept să zic, nu cred că le-aș fi terminat în WOW, sau cu WOW. Master, carnet de conducere, o certificare care îmi oferea o credibilitate mai mare în fața unui eventual nou angajator. Le-am dat pe toate trei, în jumătate de an, imediat ce m-am lăsat de WOW.
Ok, next! Next, what? Păi… next nimic… next trebuia să umplu timpul cu ceva. Doar WOW îmi vărsase destulă adrenalină în sânge. Juma’ de an de examene, au substituit cum au putut lipsa asta, dar s-au terminat și ele. Așa că, în etapa următoare, am schimbat job-ul, am devenit workaholica, am mai dat două examene… S-au terminat și alea. Sunt level maxim și aici… Și acum, ce mai facem? Viața e seacă fără WOW, dar o neg de tot cu WOW. Cred că m-am hotărât să mă apuc de slalom printre job-uri, ca următor sport extrem. Ar trebui să plec la Amsterdam, dar nu îmi vine să plec de la firma la care lucrez acum, și, mai mult decât atât, am mai primit o oferta de job în Berlin, care mi se pare foarte tentantă ca satisfacție profesională… Sunt ca un copil într-un magazin de jucării… Orice pentru adrenalină, bănuiesc... Job-uri, amanți, concedii în țări exotice, examene, responsabilități prea multe, asumate la muncă, au fost și sunt pentru adrenalină. Nu știu dacă sunt dependentă de ea din cauza WOW-ului, pentru că mereu am fost așa... Dar nu împingeam lucrurile chiar la extreme. În mod cert, nevoia de evenimente în viața mea este datorată WOW-ului. Viața mea nu mai poate fi, decât extrem de dinamică și e așa, în foarte mare parte, datorită WOW-ului. Am lăsat în WOW un character pe care încerc să-l reproduc, în fel și chip, în viața reală… A început să existe ca o copie și, acum, eu însămi îi sunt copie ei. A sărit de dincolo de monitor în «real life» și caută raiduri și instanțe heroice și, evident, că nu e mulțumită de ea, decât dacă e perfectă. E mereu împotriva sistemului, oricare ar fi el. E Gosu ”