Devii durere si te transformi într-un urlet

De fapt, într-un muget, într-un sforăit agonic. Sângele ți se sedimentează în vasele capilare. Îl vezi cum o face și nu îl poți opri. Înțelegi brusc distincția dintre inima bună și inima rea. Nicio legătură cu generozitatea, ci cu altceva ce ți-a scăpat mereu printre degete. Prelucrezi milioane de informații pe secundă și vanitatea ta râde sardonic de tine. Creierul tău se uită la tine ca un neghiob în timp ce tu mori vizibil de inimă rea.

Nu făcusem decât să lupt, ani de zile, pentru supraviețuire în existența lui. A fost alegerea mea. În iubire nu se negociază, ne se cer plăți. Iubirea nu este contractuală. Am înțeles că el anulase totul. Asta pentru început. Apoi am realizat, cu groază, că eu făcusem asta. Eu mă anulasem. Cu ce folos?! Îl iubeam și muream. Acesta era sensul meu?!

După o zi din care nu-mi mai amintesc aproape nimic, dar sigur am făcut drumul până la Vâlcea și înapoi încercând, probabil, să nu cad din picioare, m-am întors acasă și am căzut într-un somn greu. Nu dormisem deloc întreaga noapte. Când m-am trezit, târziu spre miezul nopții, am găsit pe masă asta:

„Ligioara,

Îmi pare îngrozitor de rău pentru ce ți-am făcut. Nu-ți cer să înțelegi pentru că știu că înțelegi, dar ce folos! M-am îmbolnăvit, toată viața am fost otrăvit cu propriile mele iluzii, știu asta. Dacă nu le consum însă, mă sufoc.

Dacă vreau, pot să-mi confecționez un milion de nemulțumiri față de Călimănești, dar rămân doar «confecții»...

Adevărul crud este însă altul, și nu o «fătucă», așa cum cred că ești tu convinsă...

Există poate în mine un daimon al mișcării, altfel decât în tine. Dacă părticelele din mine nu ating o suprafață, un teritoriu fizic (și social) mai mare, încep să mă sufoc.

1. Voi termina filmul.

2. Sper să fac rost de suficient de mulți bani ca să vă ajut și să-l țin pe Alin la facultate.

N-am nevoie de absolut nimic. Firma o trec în totalitate pe numele tău, când vrei tu, zilele astea.

Știu că ai evadat acum în somn și nu vreau să te trezesc. Cuvintele, uneori, sunt doar paravane. M-aș închide într-o tăcere îngrozitoare, iarăși. N-aș avea ce să-ți spun, și cum să-ți spun ceva, pentru că TU AI ÎNTOTDEAUNA DREPTATE și nu este nicio ironie în această subliniere.

Am o nevoie de limpezire, care se traduce, de fapt, la mine prin tulburare. Nu suport pietrificările.

–Nu mă blestema! M-a blestemat suficient D-zeu făcându-mă cum m-a făcut. În privința iubirii: Eu te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu. Doar că înțeleg, poate, puțin altfel: nu sacrificiile meschine și mici întrețin iubirea, nici interesele mărunte, nici trecutul și nici generozitatea față de necesitățile terților. Toți afirmăm fără modestie că suntem altfel decât ceilalți. Toți credem în această minciunică, inclusiv eu. Pe lângă asta, însă, am fost blestemat de D-zeu cu un neastâmpăr distructiv de care nu mă pot vindeca, un fel de nonconformism, un fel de refuz încăpățânat, un fel de salată de libertate din care-mi place să-mi administrez cu cinism câte o porție.

Poate ăsta este motivul pentru care pierd mereu. De aici însă, din aceste teribilisme, se naște, poate, ceva bun pe care-l pot da din mine, o carte o piesă de teatru...

Poate reușești să nu mă urăști așa de tare.

Cu tristețe, FAR”